Anul 2023 va rămâne unul de referință pentru reglementarea inteligenței artificiale.
În ianuarie 2023, în SUA , Institutul pentru Standarde și Tehnologie (NIST) a conceput Cadrul de reglementare privind managementul riscurilor iteligenței artificiale NIST AI 1.0., pentru a ajuta organizațiile în proiectarea, dezvoltarea, implementarea și utilizarea responsabilă a sistemelor de inteligență artificială. Documentul de orientare include o primă secțiune cuprinzând metode de gestionarea a riscurilor legate de IA, analiza riscurilor și publicul țintă. Partea a doua, „nucleul”, descrie patru funcții specifice pentru a ajuta organizațiile să abordeze în practică riscurile sistemelor IA: reglementare, mapare, măsurare și gestionare.
🔗https://nvlpubs.nist.gov/nistpubs/ai/NIST.AI.100-1.pdf
Pe 13 martie 2023, instituția federală Innovation, Science and Economic Development Canada (ISED) a lansat un Document însoțitor care urmărește să ofere claritate cu privire la Artificial Intelligence and Data Act (AIDA), la calea către implementare și modul în care se așteaptă să funcționeze AIDA.
Tot în martie 2023, în Marea Britanie a fost adoptată Cartea albă a Regatului Unit privind reglementarea IA.
În Italia, Autoritatea pentru Protecția Datelor, Garante, a interzis ChatGPT . Tot în martie 2023, Garante Italia a lansat o anchetă cu privire la o presupusă încălcare a regulilor de colectare a datelor utilizatorilor de către aplicaţia de inteligenţă artificială.
🔗https://www.gpdp.it/web/guest/home/docweb/-/docweb-display/docweb/9870847#english
În iunie 2023, Parlamentul European a adoptat poziția oficială pentru Regulamentul privind Inteligența Artificială, deschizând calea pentru negocierile trilogului .
În iulie 2023, Administrația Spațiului Cibernetic din China și alte șase autorități de reglementare chineze au emis în comun Măsuri provizorii pentru gestionarea serviciilor generative de inteligență artificială ("Măsuri provizorii"). Măsurile provizorii reflectă feedbackul din partea diferitelor părți interesate referitor la proiectele de măsuri publicate anterior (11 aprilie 2023). Sunt axate pe stabilirea drepturilor și responsabilităților furnizorilor și utilizatorilor de IA și pe demonstrarea sprijinului legislativ chinez pentru inovarea și dezvoltarea IA.
🔗https://www.pwccn.com/en/tmt/interim-measures-for-generative-ai-services-implemented-aug2023.pdf
În octombrie 2023, Organismul consultativ AI al Secretarului General al ONU și-a lansat raportul intermediar: Guvernarea IA pentru umanitate. Raportul solicită o aliniere mai strânsă între normele internaționale și modul în care IA este dezvoltată și implementată. Elementul central al raportului este o propunere de consolidare a guvernanței internaționale a IA prin îndeplinirea a șapte funcții critice. Printre altele, acestea includ: evaluarea periodică a stării IA și a traiectoriei sale, armonizarea standardelor, a cadrelor de siguranță și de gestionare a riscurilor, promovarea colaborării internaționale, monitorizarea riscurilor și coordonarea răspunsului la situații de urgență și elaborarea unor norme obligatorii de responsabilitate. Fiecare dintre aceste funcții necesită cooperare internațională între toți actorii implicați.
🔗https://www.un.org/en/ai-advisory-body
La 30 octombrie, liderii G7 au emis Declarația privind procesul IA de la Hiroshima.
🔗https://www.mofa.go.jp/ecm/ec/page5e_000076.html
Tot în octombrie 2023, în SUA a fost emis Ordinul executiv al președintelui Biprivind IA
În noiembrie 2023 douăzeci și opt de guverne au semnat Declarația Bletchley în prima zi a summit-ului privind siguranța AI, găzduit de guvernul britanic. Declarația semnalează ”un potențial pentru vătămări grave, chiar catastrofale, fie deliberate, fie neintenționate, care decurg din cele mai semnificative capabilități ale acestor modele de inteligență artificială”.
La 8 decembrie 2023, instituțiile europene au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la Regulamentul privind Inteligența artificială. După finalizarea redactării, textul va fi adoptat formal atât de Parlament, cât și de Consiliu, pentru a deveni legislație a UE. Se preconizează că acest lucru se va întâmpla la începutul anului 2024. Fiind prima propunere legislativă de acest gen din lume, Regulamentul privind Inteligența artificială va stabili anumite standarde pentru reglementările AI în alte jurisdicții.
În 2024, conform MIT, modelele lingvistice mari (Large Language Models – LLM) vor continua să domine. Problemele AI – de la discrimanare la drepturi de autor și doomerism – vor modela agenda cercetătorilor, autorităților de reglementare și publicului. Predicțiile MIT pentru 2024 includ: chatbot personalizat, IA generativă axată pe text-to-video, dezinformarea electorală generată de AI ; roboți care îndeplinesc sarcini multiple. Anul 2024 este preconizat ca cel mai mare test al democrației până în prezent, cu alegeri în peste 50 de țări . Vor vota în alegeri prezidențiale, legislative și locale aproape 4 miliarde de oameni din întreaga lume, adică jumătate dintre oamenii care trăiesc, astăzi, pe Pământ. În consecință, autoritățile de reglementare vor deveni mai îndrăznețe, nu doar în 2024, ci și în anii următori, iar fiecare va deveni mai conștient și poate mai atent cu privire la impactul dezinformării electorale generate de IA.
🔗 https://www.technologyreview.com/2024/01/04/1086046/whats-next-for-ai-in-2024/

