Prezentare

Servicii de consultanță și reprezentare juridică în proiecte și litigii complexe, în special în drept comercial și administrativ.

Avocat Daniela Constantin

Daniela Constantin - Avocat Brasov

Daniela Constantin, avocatul titular al LegalAct, gestionează litigii și proiecte de drept comercial și administrativ, reprezentând de peste 15 ani clienți care activează în domenii variate (real estate, construcții, IT), precum și în cadrul unor autorități locale și centrale. În perioada 2006 – 2019, activând în cadrul unor societăți medii și mari de avocatură ca membru al Baroului București, a asistat investitori români și străini în dezvoltarea de proiecte de tip greenfield, în domeniul energiei, industriei extractive și siderurgice. În 2019 a înființat cabinetul LegalAct, ca membru al Baroului Brașov .

Experiența profesională include:

- asistență și reprezentare privind proceduri de achiziții publice, servicii de utilități publice , dreptul construcțiilor, dreptul concurenței, drept comercial și imobiliar;

- proiecte complexe de infrastructură și utilități, ca membru al comisiilor de expropriere pentru construcția de autostrăzi și drumuri naționale, precum și consultant pentru diverși operatori regionali de apă;

- litigii privind anulare note de corecție, reziliere contracte FIDIC, executarea garanțiilor, real estate, contracte comerciale și administrative;

- asistență în derularea procedurilor în fața a diverse autorități, inclusiv Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul Concurenței, Comisia Europeană - DG Competition.

Educație și training:

- Licențiată a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Al. I Cuza, Iași, promoţia 2004;

- L.L.M în Studii Juridice, specializarea Drepturile Omului din cadrul Universității Central Europene, în Budapesta (HU, 2005);

- Specializare în Dreptul Afacerilor în cadrul Școlii de Drept American, Illinois Institute of Technology, în 2019 . Program de două semestere în Atena (GR), organizat de Chicago – Kent College of Law (Illinois, U.S.A.);

- Certificări ca Expert Achiziții Publice și Consultant Fonduri Europene;

- Training privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE în litigii strategice la nivelul UE (Programul Starlight, Hertie School of Management, Germania, 2024).

Voluntariat:

- Activitate de cercetare privind reglementarea inteligenței artificiale - membru al grupului de cercetare al CAIDP - Center for AI and Digital Policy din Washington DC (2023). În 2024 - CAIDP Fellow, Coordonator al grupului CAIDP de politici de IA pentru UN/UNESCO și membru al Echipei CAIDP – Europa, axată pe implementarea reglementărilor digitale și a aspectelor de guvernanță a Internetului.

- Predarea materiei Educație Juridică la Școala Gimnazială nr. 25 din Brașov, în cadrul programului Fii Avocat în Școala Ta (FAST, 2022), organizat de Uniunea Națională a Barourilor din România.